Spectacolul, ciurda si Aurelian Andreescu

Podul pe care venea ciurda de la pascut.
Foto apartine D-lui prof. Gheorghe Surdu

,,Mă copile, milimetrul nu există!’’ Încercând să înţeleg, cu sublerul intro mână si surubul de masurat in alta, ma uitam la gura şăgalnică a colonel-inginerului-varul-tatei străjuita de o mustaţa á la Ion Lucian. Cu un oscior de la aripa puiului mâncat, trecut pe sub mustata ingalbenita de ,,Naţionale’’-le, duhanite din cutii de câte o suta de bucati, cu ochii sai verzui, bunicul zâmbrea: ,,Acu’ să te văd, grăsane!’’. ,,El există numai în mintea noastra... întotdeauna va exista ceva in minus sau în plus peste ceea credem c-am măsurat’’ conchise inginer-colonelul-văruşanul-tatei, iar după ritualul de rămas bun demarând înnecăcios in Šcoda lui cea ,,brotăcită’’. Abia după ani, după ce m-am mai limpezit, mi-am dat seama de eroarea si subiectivismul mereu existente dimprejurul nostru, caruia suntem supusi si caruia incercam sa-i facem faţa in fiecare moment.

Casitele, jilipurile si podisca pe care a venit
acasa Fanita,  jucat de Sebastian Papaiani
in filmul ,,Un surâs în plină vară''

Umbrele lungi ale asfinţitului si talăngile ciurdei veninde mă coplesiseră la adapost de ghiulelele-cu-ţepi-castane-comestibile sub bolta portiţei din piatra cioplita, în mână cu un pahar de apa minerala care se putea bea doar cu clestele de rufe prins de nas. Ghetoasa ciurdei-singura ghibolă rămasă (ghibolă, nu bivolă) cum m-a corectat cu competenţă preşcolarul Mateuţ că trebuie spus- toate astea mă fac să-mi amintesc de celebrul Aurelian Andreescu.
În anii ’60-’70, Hermulică, cel care câstigase un Mare Premiu la un concurs de muzica uşoara pentru tineret de la Piatra Neamţ devenise un fel de vedeta locala care, împreună cu nea Inochenţiu cel care uneori cânta la dozele ghitarei electrice

Bal mascat al meseriasilor-1935 arhivă personală

in loc de microfon, ,,se dădeau in spectacole’’ la

Canalul turbinei, ,,INSULA'' si Sebastian
Papaiani din filmul lui Geo Saizescu
 ,,Un surâs în plină vară''

clubul forestierilor locali. Pe atunci cred ca inca mai era canalul turbinei care trecea pitoresc prin centrul aşezării, iar la câti va zeci de metri paralel cu el trecea  restul râului încât  se forma o insula, care astazi e parc; si căşiţele cu podişca peste el, un baraj de lemn care deviau apa în canalul turbinei; si turbina care era de tip Kaplan ; si strandul comunal cu trambulina si apa schimbata zilnic din râu. Turbina era o chestie nemţească tare deşteaptă menita sa dea energie pentru motoarele

Bal mascat de 10 mai 1944-arhivă personală

La scăldat cu buştenii pe Lotru- arhivă personală

eletrice cu care se antrenau gaterele din fabrică.  Pe podisca asta a venit acasa pe la începutul anior ’60 Făniţă(Sebastian Papaiani) din filmul lui Geo Saizescu, ,,Un surâs în plină vară’’:  balul mascat după câte carti postale erau depuse pe numele lor. Persoanele care nu erau majore nu

Canalul turbinei. In stânga sunt locuințe pe ,,Insulă”

erau admise in sala de bal. Povestea bătrânu’ ca prin’30, când a împlinit optişpe ani, s-a dus la bal; şi când l-a văzut starostele balului s-a dus la el si când i-a cârpit o pereche de palme de-a văzut stele verzi, zicându-i: ,,Vii aici când faci 21 de ani’’ . Obiceiul  balului mascat ramâne mult timp si după incheierea războiului, WWII.

Poveştile de mai demult spuneau ca pe ,,centru’’ era crâşmă lângâ crâşmă, fiecare cârciumar îţi făcea mare plecăciune ca sa intri la el ca să bei şi să mănânci. Dar când un boier voia sa mănânce peşte proaspăt, era scăzuta

Vârful Țurțudan si canalul turbinei aflat după gard

apa în canal (prin manevra combinată de coborâre-ridicare a porţilor) si prindeau peştele din canalul turbinei pe care boierul îl alegea cu degetul. Dar tot atunci intrau si cei mai saraci care erau pe faza si nu-i pedepsea nimeni ca prindeau si ei peşte. Şi toată lumea traia. Bine. Şi in armonie. Chiar daca cei de din sus de Monumentul Eroilor de la 1916, inaugurat in 1926, localnicii îi numeau ,,venetici’’ pe cei de din jos care lucrau in fabrica unde erau de mai multe naţionalităţi şi care locuiau in casele fabricii.
Chiar şi dacă feciorii mai puneau de-o ,,cafteală organizată’’ pe motiv de furt: muncitorii de la fabrica de cherestea mai spilcuiti, mai galanţi, mai cu pălărie si haine nemtesti, ,,furau’’ si duceau fetele sătenilor la balurile organizate la cazinoul fabricii, unde nu intrai decât după ce erai controlat ca să nu ai blachiuri la pantofi, ca sa nu zgârâi parchetul ca oglinda. Se alegea regina balului sau echipa câştigatoare la
Recent scoala generala nr 1, fosta şcoală particulară a Societăţii Carpatina, (unde copii muncitorilor învăţau pe gratis ) a împlinit 100 de ani, ocazie cu care

Dl. Constantin Bădescu si D.na Sabina Bădescu au alcătuit o monografie a a cestei şcoli. Iata  mai jos din cuvântul înainte si o imagine a şcolii de la inceputul anilor '20, ai secolului trecut.
         ,,Memoria unei naţiuni este dată de memoria colectivităţilor care o compun. Prima şi cea mai constantă colectivitate este cea şcolară. Cu toţii ne aducem aminte, cu deosebită duioşie şi plăcere, de anii de şcoală, de prima zi de şcoală, când, îmbrăcaţi sărbătoreşte, însoţiţi de părinţi şi bunici, păşeam cu emoţie în şcoala împodobită cu flori, în clasa ce urma să ne fie a doua casă.
Alături de oamenii, foşti elevi, şcoala ca instituţie fundamentală a unei naţiuni, îşi are şi ea la rându-i memorie. Ea păstrează, în documentele reci, amintirea zecilor de generaţii ce i-au păşit pragul pentru a se instrui, pregătindu-se să-şi ia zborul în viaţă. Această memorie o surprind, cu multă căldură şi profesionalism, cei doi autori în cartea de faţă.'' este aratat de autori in CUVÂNT ÎNAINTE.

În 1904 se înfiinţează Şcoala cu clasele I-IV nr.1, ca şcoală privată, iar în anul 1924 actuala clădire (cea de mai sus) este construită de societatea Carpatina -arhivă personală

Când a venit caravana cu Aurelian, care era ,,baiat de asfalt’’, şi -cum până la inceperea spectacolului mai era o vreme buna- a acceptat sa faca o preumblare in care sa vada ceva din asezarea de la poalele Ţurţudanului. Era impresionat de atmosfera patriarhală a locului, de cât de aproape sunt munţii, cum suna dangătul clopotelor cirezii care venea peste podul de lemn din faţa casei unde se aşezaseră pe treptele de lemn, fiecare alături cu câte o sticla de țuică. Şi poveştile... poveştile alea spumoase, spuse cu haz şi prin pritoceala ţuicii de prună întoarsa de două ori-la cazanul de dinsus de moara lui Drăgoiescu, au facut ca sa treaca timpul pe nesimţite când esti insoţit cu oameni cu care te simţi bine și care-ți merg la suflet. Dar cei din staf îl căutau cu disperare prin tot locul pentru depăsisera cu mult ora de incepere a spectacolului, care părea compromis daca era sa te iei după starea de euforie in care se gaseau. Dar nu a fost asa. Au urcat amândoi pe scena si au cântat spre încântarea tuturor. S-a dus buhul acestei întâmplări pe care am auzit-o de la apropiaţi si confirmata de cel in cauza: Hermulica.

 

P. S., iunie 2013.

Aici a fost casa unde a stat pe treptele ei Aurelian Andreescu

Recent am fost la o îmmormântare. Pentru ca de la o vârstă renunţi la teatru, filme, ieşiri in oraş, dar uneori nu renunţi si la inmormântări: nu poţi pentru ca nu te lasă sufletul sa nu îi aduci un ultim omagiu celui apropiat, celui care a fost si acum se duce. Dacă poţi, dacă îţi permiţi şi dacă ţi se permite- cel puţin aşa ar trebui sa fie. Am vazut ca nu mai este Insula inconjurata de Lotru si de canalul turbinei,  nu mai e canalul, nu mai este strandul, nu mai e fabrica de prelucrare a lemnulu, nu mai e podul pentru tren peste Lotru, nu mai este baza de reparatii a mocăniţelor, nu mai este casa de cultura- doar o umbra de biblioteca oraseneasca. S-au construit ,,chestii '' intro veselie: unii lângă Lotru ca acolo le-a dar primaria loc  iar alţii sus pe poduri , ca asa avea nevasta sau soţul locul de casa. Nici casa Dlui Vassa Victor pe treptele careia a stat Aurelian Andreescu nu mai este. Pe locul unde era canalul turbinei, s-au construit, asa cum se vede mai alaturat:sala de sport, birourile Parcului Naţional Cozia, Sediul ocolului silvic.

Asta (mai) e!