sâmbătă, 9 ianuarie 2016

Jegosi celebri

Franța
În secolul XVIII, măcelarii, de exemplu, îşi tranşau animalele chiar pe stradă, iar câinii trăgeau de intestinele animalelor sacrificate, sângele curgând în voie pe trotuar.  Resturile care nu puteau fi prelucrate şi refolosite continuau să zacă pe străzi, iar mirosul pestilenţial trecea dincolo de oraşe. Doar ploaia mai reuşea să spele străzile, iar atunci resturile se scurgeau în adevarate şuvoaie şi torente de gunoi.
La acea vreme, satele erau mult mai curate decât oraşele, palatele şi castelele nobililor, pentru că ţăranii şi-au săpat gropi pentru nevoile fiziologice.
Orăşenii, în schimb, se uşurau pe unde apucau, pe stradă, pe scările clădirilor sau direct de la balcon.
În palatul francez Luvru, nu exista nicio toaletă. Dacă era nevoie, oaspeţii, curteni şi regi, fie se aliniau pe pervazul lung de la fereastră, fie li se aduceau oliţe de noapte, al căror conţinut se elibera în spatele palatului. Aşa era şi la Versailles. Doamnele de la palat, îmbrăcate strălucitor, aveau obiceiul ca în timpul discuţiilor şi uneori chiar în timpul slujbelor religioase să se ridice şi, extrem de relaxate, să se uşureze într-unul dintre colţurile camerei. Umbra arbuştilor  frumos crescuţi din parcurile regale erau un loc preferat al curtenilor şi al slujitorilor pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.Barbatii nu făceau notă distinctă
Dar asta nu este tot. Oamenii nu erau nici ei mai curaţi decât oraşele lor. Se credea că băile slăbesc organismul şi deschid porii din piele, ceea ce ar fi condus la contractarea unor boli grave şi mortale. Băile publice se închideau, una câte una, prin decret  regal. Dacă în secolele XV-XVI nobilii îşi făceau baie o dată la 6 luni, în următorii două sute de ani ei, pur si simplu, uitau definitiv unde se află cada. Toată igiena intimă în acele vremuri consta în spălarea fugitivă a mâinilor şi a gurii, dar nu şi a  dinţilor. Conform medicilor vremii, faţa nu trebuia spălată cu niciun chip, deoarece acest lucru ar fi adus riscul deteriorării definitive a vederii. Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn de pauperitate, iar cei cariaţi şi negri, un semn al bogăţiei. Dacă ne  referim la igiena corporală, oamenii mai înstăriţi foloseau câteva şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau zonele intime, bărbaţii purtau între cravată şi cămaşă mici săculeţi cu ierburi aromatice, iar femeile foloseau o pudră puternic aromatizată. Celebrele  parfumuri franţuzeşti apar ca o nevoie de a acoperi cu ceva aceste mirosuri, care erau emanate din cauza igienei intime inexistente. Cu toate acestea, oamenii îşi schimbau lenjeria de corp destul de des, deoarece se credea că acestea adună toată mizeria corporală.  Preoţii catolici îi îndemnau pe enoriaşi să nu se spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez. Nunţile la englezi aveau loc în general în luna iunie, pentru că singura baie din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii viitorii  soţi încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat de "miresmele" transpiraţiei şi ca să mascheze cât de cât mirosul neplăcut, miresele purtau în braţe un buchet de flori, de unde obiceiul buchetului purtat de mireasă!
Spania , Anglia
Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în toată viaţa ei s-a spălat de doar două ori, la naştere şi la nunta  sa.
Maria Stuart primeşte următoarele critici de la mama ei: "Din totdeauna ai fost leneşă şi nu-ţi scoteai jegul de pe cap"
Fiica unui rege francez a murit plină de păduchi.
Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin următoarea declaraţie, făcută cu mândrie: "Fie că e nevoie sau nu,  eu o dată la trei luni tot mă spăl! ".
Din cauza mizeriei în care trăia,  papa Clement al V-lea se îmbolnăveşte de dizenterie, boală din cauza căreia va şi muri.  Exemplele de acest fel sunt extrem de multe şi se întind şi de-a lungul secolelor următoare.
Henric IV
Regele care a pus interesele regatului mai presus de credinţa personală când a dat Parisului o liturghie, era şi el un duşman al apei şi săpunului. Chiar dacă de o eleganţă deosebită - îşi schimba cămăşile în fiecare zi - acest rege cu pasiuni sexuale cel  puţin dubioase nu s-a spălat niciodată. Pasionat vânător, el călărea ore în şir, urmărind prada prin pădurile Franţei, după care, spre a-şi masca damful de transpiraţie, se stropea din belşug cu parfum. O amantă mai îndrăzneaţă, Gabrielle d'Estrees, i-a spus  cândva că miroase ca un starv, ceea ce probabil era perfect adevărat, iar a doua sa soţie, Maria de Medicis, a leşinat atunci când l-a întâlnit prima dată şi s-a spălat, efectiv, cu parfum, pentru a putea rezista alături de rege, în noaptea nunţii.
Ludovic XIV
Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV, măreţul Rege Soare, nu era atras de igienă. Se ştie clar că el nu a făcut în toată viaţa lui decât două băi, şi acelea la insistenţele medicilor, care le considerau un mijloc terapeutic. El prefera ca, în loc să se  spele, să-i fie curăţată pielea cu o piele îmbibată în alcool şi apoi să fie pomădat cu o pulbere parfumată. Speriat de tot ce însemna medicină - e drept că la acea vreme chirurgia era încă la stadiul de "măcelarie" - Ludovic a refuzat o intervenţie la un  picior cangrenat, intervenţie care i-ar fi putut salva viaţa, şi a murit.
Frederic cel Mare
Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de mâna a doua într-o forţă militară de prim rang. Dar Frederic nu iubea doar glasul tunurilor, "muzica" plăcută urechilor sale ci şi arta. El a fost un mare patron al artiştilor, coresponda  cu iluminiştii francezi, se voia despot şi cânta, cu plăcere, la flaut. A construit, la Sanssouci, un palat cum puţine sunt în Europa dar pe de alta parte era extreme de deficitar la capitolul curăţenie. De pildă, în splendidele săli ale palatului său umblau  nestingheriţi uriaşi ogari de vânătoare, care-şi făceau nevoile pe unde nimereau iar regele făcea crize de isterie dacă îndrăznea cineva să cureţe după ei. Spre sfârşitul vieţii, probabil având mintea afectată de o maladie psihică, Frederic a devenit tot mai  reclusiv. Nu-şi schimba hainele cu lunile, nu se spăla şi când a murit, în 1786, cămaşa lui era atât de murdară şi de ruptă încât valetul a trebuit să-i  ofere una dintre cămăşile sale, pentru a fi îngropat.
Charles Howard, duce de Norfolk
Mare om politic britanic, ferm inamic al lui George III şi lider al opoziţiei faţă de acesta, în Regatul Unit, Charles Howard, duce de Norfolk ar fi fost un personaj admirabil dacă ar fi acceptat, de bună voie, să  se îmbăieze. Nu a făcut-o însă niciodată şi nu-i de mirare că a rămas în istorie drept "Dirty Duke". Valetul său obişnuia să-l îmbete zdravăn şi doar aşa reuşea să-l bage în baie şi să-l săpunească, într-o epocă în care nasurile domnişoarelor de la curtea  regală deja nu mai suportau mirosul de sudoare...
Harald I al Norvegiei...
La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său conducerea câtorva stătuleţe nordice, slabe şi risipite. El a făcut atunci jurământ că nu-şi va mai tunde părul până ce nu va unifica întreaga Norvegie sub sceptrul sau. A reuşit  acest lucru, dar abia peste zece ani, timp în care păduchii şi-au format adevărate comunităţi în pletele sale, de unde i-a rămas şi supranumele de Harald cel Păduchios.
Ludwig van Beethoven
Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l regăsiţi pe lista "nespălaţilor celebri" şi pe cel mai mare compozitor din toate timpurile. Dar acesta e adevărul: Beethoven nutrea o aversiune teribilă faţă de baie, aversiune dată de durerile pe care  apa i le provoca, din cauza intoxicării cronice cu plumb. Bolnav, ursuz, neînţeles - nu doar la figurat ci şi la propriu, fiindcă avea un defect de vorbire care-i făcea pe ceilalţi să nu înţeleagă adesea sensul cuvintelor sale, Beethoven s-a retras în sine  şi a devenit un mizantrop dar şi un adversar al curăţeniei. Puţinii prieteni pe care-i mai avea erau nevoiţi să-i fure, efectiv, hainele în timp ce dormea şi să i le dea la spălat.
Karl Marx
Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele mai întunecate perioade din istoria omenirii nu suporta apa deoarece îi provoca dureri atroce: gânditorul german suferea de o dermatoză extrem de gravă, manifestată prin apariţia de furuncule dureroase. El  considera că igiena personală constituie un exces burghez, în schimb n-avea habar că durerile erau accentuate de fumatul excesiv şi de abuzul cronic de alcool. Marx se mândrea că paginile manuscrisului original de la Das Kapital erau pătate de propriul lui  sânge, pretinzând că, prin durerile sale, simţea pe deplin suferinţele proletariatului.
Mao Zedong
Programele social-politice ale lui Mao au dus la uciderea a milioane de chinezi dar au ajutat la transformarea ţării sale dintr-un stat înapoiat, aproape feudal, într-una dintre cele mai mari puteri ale planetei. Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe care liderul  chinez o afişa în public nu era de complezenţă. Toată viaţa el a trăit foarte cumpătat, fără excese şi privea cu reticenţă confortul. Inclusiv baia sau spălatul pe dinţi îi provocau repulsie. De altfel, nu s-a spălat niciodată pe dinţi, ci prefera să mestece  frunze de ceai, în vreme ce concubinele sale îi frecau trupul cu prosoape umede. Când un medic a avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de dinţi, Mao l-a privit cu dispreţ, argumentând că n-a văzut până atunci ca un tigru să-şi spele colţii.
Che Guevara
Revoluţionarul cel mai celebru al epocii moderne, care l-a ajutat pe Fidel Castro să ajungă la putere, iubea rugby-ul, vinul, friptura argentiniană de vită, îi plăcea să fumeze trabuc şi să poarte ceas Rolex, dar ura să facă baie. În copilărie, i se spunea  "Chanco" (Purceluşul) din cauza acestei aversiuni şi se mândrea să poarte acelaşi tricou timp de o săptămână. Când a fost capturat în Bolivia, nu se mai spălase de luni de zile şi avea, în loc de pantofi, cinci perechi de ciorapi groaznic de murdari.
Sursa: Lupul Dacic

Ce are curul calului cu naveta spatiala?

În caz că v-ați întrebat vreodată ce legătură are coada vacii cu ștampila primăriei...!!! Ecartamentul standard al căilor ferate din Statele Unite este de 143,5 cm. Este un număr foarte ciudat. De ce se folosește acest ecartament ? Pentru că așa se construiau în Anglia, iar primele căi ferate din SUA au fost făcute de englezi expatriați. De ce construiau englezii așa ? Pentru că primele căi ferate au fost făcute de oamenii care construiseră tramvaiele premergătoare trenului și acesta era ecartamentul folosit de ei. Dar de ce se folosea la tramvaie acest ecartament ? Atunci când au început să se facă tramvaiele, s-au folosit aceleași scule și șabloane pe care le foloseau pentru a construi trăsuri, iar la acestea, asta era spațierea roților. Dar de ce aveau trăsurile nevoie de această distanță între roți ? Ei bine, dacă ar fi încercat să folosească orice altă spațiere, roțile s-ar fi rupt, în cele din urmă, pe vreunul din vechile drumuri din Anglia , pentru că aceasta era depărtarea dintre șanțurile săpate de alte roți, de-a lungul timpului. Cine construise aceste drumuri ? Primele drumuri ce acopereau mari distanțe în Europa (implicit în Anglia ) au fost construite de Roma Imperială, pentru legiunile ei. Multe drumuri au fost folosite de atunci până în ziua de azi. Iar carele de luptă romane au săpat primele șanțuri în ele, și după aceea, toată lumea și-a potrivit roțile după ele, ca să nu riște să și le strice. De vreme ce carele de luptă erau făcute de romani, sau la comanda lor, erau toate la fel, în privința standardelor. Ecartamentul căilor ferate din Statele Unite de 143,5 cm derivă din specificațiile originale pentru carele de luptă romane...Birocrația este nemuritoare! Astfel că, dacă vreodată vă întâlniți cu cine știe ce specificații stranii și vă întrebați "de unde curu' calului le-au scos ăștia ?", este perfect posibil să fie o întrebare corectă, pentru că, de exemplu, carele de luptă romane erau făcute astfel încât lățimea lor să fie cât fundurile celor doi cai. Astfel, am găsit răspunsul la întrebarea de la care am pornit inițial. Și acum partea interesantă. Când privim naveta spațială pe platforma ei de lansare, vedem două rachete auxiliare atașate de rezervorul principal de combustibil. Acestea sunt "Solid Rocket Boosters" – SRB. SRB-urile sunt făcute de Thiokol, la fabrica din Utah. Inginerii care au proiectat SRB-urile ar fi vrut să le facă mai mari în diametru, dar ele trebuia să fie transportate cu trenul de la fabrică până la locul de lansare. Calea ferată trece printr-un tunel,în munți. SRB-urile trebuia să încapă în tunel. Tunelul este făcut pe măsura căii ferate, care este, la rândul ei, cam cât "cururile" a doi cai. Astfel că una din trăsăturile esențiale ale propulsiei celui mai puternic mijloc de transport din ziua de azi a fost determinată, acum mai mult de două mii de ani, de lățimea standard a unui cur de cal. Îți sta mintea în loc
Sursa: e-mail de pe internet

Tastarea la bancomat a codului PIN inversat.

Stiati ca...
Daca un jefuitor vă obliga sa scoti bani din bancomat, poti anunta politia, daca introduci codul PIN invers!De exemplu:Daca aveti codul 1234, introduceti 4321.Bancomatul recunoaste ca e inversat codul. Aparatul iti da banii, dar fara sa stie jefuitorul, anunta politia, care sa vina imediat in ajutorul tau. Din pacate se foloseste rar aceasta metoda, fiindca oamenii nu stiu
Dacă vine... Eu nu am verificat-o