sâmbătă, 6 august 2011

Amintiri despre o cafenea: Art Cafe

Într-o dimineaţă, in care celebra Căţea Latină-Canicula- pare a pune sub dogoarea ei cetatea, mă las ademenit de parşiva idee a unui şvarţ fără zaţ sau cu clabuc. Nici vorba nu poate fi de-o marghilomană pe caldura care se arată a se inteţi. Si iată că-mi vine in minte o cafenea aflata intr-o catacomba, ce odinioara era o bogată şi răcoroasă pivniţă săsească-Art Cafe.
Caramizile netencuite mă trimit la gândul despre modul asemanător de ascundere a greşelii de catre un doctor, un cofetar si un zidar: cofetarul sub crema, doctorul in pamânt şi zidarul sub tencuială. Aici, in cafenea nu era vorba de gresala, sute de ochi –caramizile, periate curaţate si lacuite - te priveau din strânsoarea, supleţea şi graţia boltelor gotice imbinate cu maiestria calfelor de zidari de odinioara, pecetluite apoi cu suprema caramida: cheia de bolta. Daca ar fi avut glas poate ne-ar fi povestit despre felurimea de provizii, bunătăţi şi delicatesuri pe care le-au adapostit în fiecare epocă de-a lungul existenţei lor, atunci când nu exista buticul din colţul blocului sau mall-ul de la marginea orasului. Sau ar fi putut povesti despre obida celor mulţi şi flămânzi obligaţi să lucreze doar pe-o ceapa şi un boţ de mamaligă în contul pedepselor, amenzilor, sau a obligaţiilor către societate. Sau ar fi putut povesti despre dificultatea si regulile pe care un lucrator calificat trebuia sa le urmeze pentru a fi recunoscut drept calfa de catre breasla sa.
Marturie vie stau astazi Calfele Călătoare, care, in spiritul unei vechi tradiţii germane, poposesc in fiecare an si in cetatea noastra: vreme de trei ani şi-o zi cât călătoresc muncind, sau dacă vreţi muncesc călătorind, nu au voie sa se apropie la mai putin de 50 de km de orasul de baştină. Marele nenoroc al Calfelor Călătoare este faptul că nu s-au nascut la noi, unde după o mica facultate, un mic masterat puneau de-un doctorat in devenire si putea fi numiti direct sef de breasla fara nicio legatura cu breslaşul şef sau regulile stabilite de breaslă.
Dar azi, ochii din cărămizi stau mărturie la expozitii de picturi si grafica, seri muzicale, de poezie, intâlniri intre artisti si aspiranţi la statutul de artisti. Un loc in care cei care au ceva de spus-spun, iar cei care au amintiri ofteaza gîndindu-se la ,,ce-aş fi fost dacă ar fi fost’’. Un loc de ,,jam session’’ in care cei care simt ca ar fi atinsi in suflet de picatura de frumos, se inghesuie uneori in fumul de ţigara-gros încât sprijineai bicicleta in el. Vor sa-i vada pe cei care invaţă sa aiba incredere in ei, in ceea ce vor sa faca. E important ca si cei din jurul tau sa aiba incredere in tine, iar mai apoi TU sa ai incredere in tine ca poti sa reusesti sa faci ceea ce vrei să faci. Unii, referindu-se la moştenirea lor artistică, spuneau ca acasă la ei respirau tot timpul ARTĂ.
Stau acum si mă întreb şi eu ce se poate intâmpla cu o persoana care, atinsă de picatura de frumos fiind, tentata de viaţa boemă, nu are incredere în sine, nu are nici increderea celorlalti, iar acasă nu a respirat arta ci să zicem că doar mirosul cherestelei de brad şi a auzit doar şfichiuitul talaşului care iese din rindea? Devine stâlp al cafenelei?
N-apuc să-mi răspund ca am ajuns pe str. Filarmonicii si trebuie sa cotesc ca sa intru in curte unde, la capătul celor zece trepte coborâte, am o surpriză: mutul e pe uşă. ,,Mutul’’-e lacătul si e mut pentru ca daca-l intrebi cine şi de ce l-a pus acolo, nu-ţi raspunde. Economia de piaţă deci: cafeneaua nu mai este aici. Uau! ,,Error 404, Cofee shop not found’’, cum ar spune un programator IT. Mă up-datez cu ajutorul unei tinere perechi întâlnite in stradă, care-mi spune s-a mutat la o alta locatie, dar cica nu ar mai fi ceea ce a fost. Oricum rămâne renumele, dar şi amintirea celor care au ştiut ceea ce a fost.
Cu gâtul si gura uscate, ma trezesc bodoganind in falset o veche melodie: ,,Ca nu e om sa nu fi scris o poezie’’…Tresar şi mă uit repede imprejur sa vad daca cineva mi-a auzit falsetul. Constat ca nu e cazul. Schimb azimutul si mă reorientez către un şvarţ cu zaţ, aburind, năduşit cu temei la o baie de nisip. Sper să-l găsesc la locul ştiut.
Apropo:Umblă o gluma prin Cetate cum ca muzicantii rromi ar vrea sa ia Filarmonica în administrare. Şi daca Der Schmecker-ul din politica românească, adică primarul nostru, le-o dă, atunci vor plati cheltuielile de intretinere. În schimb vor sa-i schimbe numele: din Filarmonică o să-i zică Filaromică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu