Cum a fost furata Crucea de pe Caraiman

Am uitat sa spun pâna acum ca la brigada artistica mai erau si persoane care au fost montagniarzi. Ein Mann-ein Wort, ...ce mai. Daca toţi românii ar fi fost asa ca montagniarzii-România ar fi fost departe... Tocmai venisem  si am constatat ca  eram gata arvunit si pentru brigada dar si pentru Amicii Munţilor si mergeam  odata cu ,,Amicii Munţilor'' in care trebuia sa facem mai ales   programul literar artistic. Apoi cu brigada. Unii mai talentaţi fiind, alţii-ei erau mai buni la chestii de alergat si caţarat pe munte. Pe Willy, Calu' Willy-după un banc la modă atunci, l-am cunoscut acolo. El era a doua rezerva ... sau cam asa ceva. Eu-având mai mulţi limbrici- m-a pus ,,nensu' '' (cum îi zicea bunica Necuratului ca sa nu-i pomeneasca numele) întrun moment de liber am inceput a ma juca badmington in panta de schi si la o aruncare laterala am aterizat pe stângu', incât si cei de din vale au auzit cum  a troznit glezna. Ce mai... imediat  piciorul a fost ca buturuga, nu am mai fost scos la alergare, iar soţia era insarcinata cu fiica cea mare-nu a putut sa mearga...

Vedeti mai mult

Siguranta automata: alegere si principiul de functionate

Până acum nu am avut material didactic pentru a posta un articol despre siguranţa automata, asa cum am vorbit despre siguranta autoamata diferentiala, dar acum am una de tip mai vechi, cu contacte auxiliare: 1ND si 2NI, 5A, alfel spus 1NO si 2NC. Alaturat avem si un model de productie mai recenta, demonstrativ, in care prin peretele trasparent de plastic  se poate vedea aceleasi elemente componente dar care au alta geometrie si alta asezare, principiul de functionare fiind acelasi. Siguranta automata faţă de  siguranţa fuzibilă are avantajul limitarii timpului de raspuns la scurt, limitarea mai buna a curentului termic de supra-încarcare (I_th), repunerea mai usor si mai rapid in funcţiune a alimentarii circuitului, desigur după identificarea si eliminarea scurtului. Are dezavantajul ca treapta de protecţie nu poate fi asa de usor schimbata asa cum se face la siguranţa fuzibila, doar prin inlocuirea patronului, atunci când se modifica valoarea puterii absorbite în circuit. Nu vorbim de circuitul industrial unde valoarea consumatorilor nu se modifica la fel cum se modifica de exemplu numarul de consumatori in bucatarie unei locuiţe moderne in functie de nevoi. Siguranţa automata monofazata poate fi cu protectia unui singur pol, noteata cu 1P, polul se monteaza pe faza. Siguranta automata poate sa fie cu protectia a doi poli, se notează cu 2P, se montaza acolo unde nu se poate identifica faza. Mai poate fi si cu un singur pol protejat, se notează cu 1P+N, iar la actionare decupleaza si celalalt pol, nulul. La aparitia unui scurtcircuit toate sursele din sistem debiteaza curent pentru alimentarea locului unde e scurtul.

Vezi mai mult

Cum sa faci un cablu de remorcare autoturisme(masini)

Un cablu de remorcare este destul de usor de facut , ocupă un spatiu reltiv mic in portbagaj: se poate face colac si se poate aşezaa in roata de rezera. E bine ca acest cablu sa fie mai mare de 3 metri si pâna la 4 cel mult. Daca e prea scurt daca cel care tracteaza pune o frână brusca , cel care e tractat, daca are motorul oprit nu îi functioneaza servofrâna si apăsarea pe pedala de frâna nu are aceeasi eficienta ca atunci când e pornit motorul . In acest caz ar putea fi posibil ca cel care tracteaza sa fie tamponat de cel care e tractat. Desigur cel care tracteaza trebuie sa mearga cu o viteza constanta si sa puna frâna prudent. inainte de a apasa pe frina complet, sa lase o perioada de vreme ca cel tractat sa vada ca s-au aprins becurile frânei. O altă solutie pentru a preveni tamponarea este aceea ca remorcatul sa traga un pic frâna de mâna in asa fel ca daca se destinde cablul de tractiune viteza masinii tractate sa fie usor incetinita.
Cablul de remorcare se poate face dintrun cablu de tractiune mecanica cu diametru de 8-10mm, pe care il cumpărati din magazinul de specialitae sau de la Gospodarul. Eu am avut unul de 8mm. Pentru confectionarea lui mai e envoie de doua protectii de cablu, o presa de papuci de cablu electric si niste capete de teava de cupru. Câte două bucati potrivite ca lungime 30-45mm.
Vezi mai mult aici

Despre sigurantele fuzibile

,,Tranzistorul este un dispozitiv electronic cu ajutorul caruia este protejata siguranta fuzibila”, a fost prima fraza a profesorului de Dispozitive electronice din facultate. Am râs cu toţii, el-nu, dar a continuat serios despre importanta protectiei circuitelor electronice care in general costa mai mult decit o siguranta fuzibila. Este ceea ce va recomand si eu: acordati o atentie pe masura sigurantelor fuzibile: cu o investitie minima, se realizeaza economii mari.
Fuzibilitatea este o proprietate care arata despre un metal ca poate fi topit usor. Aceasta a fost si ideea cand la sigurantele fuzibile a fost folosit un metal care in momentul in care se depaseste valoarea admisa a curentului pentru care a fost calibrat, firul de metal se topeste, intrerupand circuitul electric.
Fuzibilul, patronul fuzibil sau siguranta fuzibila, sunt denumiri generice pentru portiunea din circuitul electric care au rolul de a proteja restul circuitului sau a instalaţiei prin intreruperea instantanee a alimentarii cu energie. In principiu, acest fuzibil are cea mai mica sectiune de circuit din toata instalatia electrica. Fuzibilele au fost calibrate in fabrica pentru diferite valori ale curentului nominal pe care il pot intrerupe, au o anumita putere de rupere (de intrerupere a curentului fara a fi distruse), iar elementul indicator al fuziunii (al arderii) are o anumita culoare pentru fiecare valoare standardizata a curentului nominal (In) al sigurantei.
E bine sa aveti la tabloul electric o bucata de conductor liţat, alcatuit din mai multe fire subtiri, al caror diametru e bine sa fie cunoscut. De exemplu, un fir, calibrat in fabrica pentru 10A, cu o anumita calitate a cuprului din el are un diametru de 0,175mm, masurati cu micrometrul. In tabelul DE AICI   denumit Curentul de topire în aer pentru diferite sirme, valori orientative  sunt artate citeva valori orientative ale curentului de topire (in aer) a unor fire din diferite materiale:argint, cupru, oţel si plumb.
VEZI TOT ARTICOLUL

Cum se mureaza varza?

Varza este un aliment important pentru om care aduce multe beneficii pentru sanatate si a fost folosita si la actiunea de slabire persoanelor supraponderale:e ceea ce se numeste un aliment cu calorii negative, are 20 calorii la suta de grame si pentru a fi digerata consuma calorii. Are perioada de digestie mare: zăboveşte in stomac cam 8 ore. Deci nu prea e buna la nunţi si chefuri de cursa lunga pentru ca nu prea poti bea mult din acest motiv: sta in stomac impreuna cu alcoolul. Recent unii nutriţionisti au infirmat ideea eficientei verzei in ceea ce priveste slabitul. Ba din contra: consumul prelungit de varza duce la afectarea negativa a tiroidei prin micsorarea activitatii acestea, care la rândul ei modifica metabolismul ducând la ingrasare.Varza se poate mura pentru consumul imediat in perioada verii sau începutul toamnei (folosită ca salata), dar se poate mura si pentru a fi conservata pentru iarna. În funcţie de locul de depozitare se poate alege concentraţia de sare care este folosita. Daca nu aveţi pivnita si o puneti pe balcon unde aveti temperatura iernii de afara, se poate folosi o concentraţie mai mare de sare pentru a nu ingheta pe timpul iernii si pentru a nu fi nevoit sa faceţi ,,sculptura’’ ca sa scoateţi varza din butoi. În acest caz inainte de a se gati se pune la desarat si-n apă si nu se mai adaug sare la mâncare. Zeama de varza care nu este asa sarata si ramâne acidulata se poate folosi in postul mare impreuna cu cartofi copti. Foile de varza care v-au ramas de la curatarea si pregatirea verzei pentru murat se pot folosi ca un fel de bandaj al locului dureros provocat de reumatism. Foaia de varza, se striveste pe o suprafaţa tare cu o sticla. in acest fel nercurile strivite elibereaza mai repede sucul binefacator. Se aşeaza pe locul respectiv si se leaga cu un bandaj sau o cârpă. Se inlocuieste de mai multe ori cu foi proaspete după posibilitati si după necesitati. Sucul proaspat de varza se poate folosi si la tratarea ulcerului de stomac in alternanţa cu sucul de cartofi. Varza murata este antianemica, antioxidanta; contine magneziu, acid folic, potasiu, fier, iod; incetineste procesul de imbatranire, diuretic, revitalizant, e bogata in vitamina C mai bogata şi decat varza cruda, ajuta la fortifierea sistemului imunitar al organismului; e singurul aliment de natura vegetala in care se gaseste vitamina B12, incetineste procesul de imbatranire, protejeaza sistemul nervos, impiedica pierderile de memorie. O suta de ml de moare aduce un sfert necesarul zilnicde vitamina C; moarea de varza este un bun detoxifiant (cura cu 3 pahare/zi), trateaza bolile tubului digestive, cancerul de sân si hemoroizii. DAR atenţie la neatenţie(cum era odinioara o emisiune TV): la tiroida si cantitatea de sare din moare.

Vezi mai mult

Cum sa inlocuiesti un arc rupt la o broasca.

Arc spiral de tractiune cu urechi intoarse la 90 grade

Arcul rupt nu mai permite mentinerea in pozitie orizontala mânerul unei broaste de la usa (mânere cazute) si da o  senzatie neplacuta de neglijenţă. Schimbarea unui astfel de arc se face cu putina indeminare şi se refera la acele broaste de tip vechi care au mânerele separate de şilduri. Broastele au in interior un arc spiral de tractiune, spira linga spira, cu urechi ridicate la 90 de grade fata de planul spirei si sunt rotate cu 90 de grade  una fata de alta. In functie de tratamentul de acoperire sunt de culoare neagra(brunare) sau alba(zincare sau cadmiere). Se rupe de obicei ochiul care se monteaza pe cama. Cele zincate sau cadmiate daca nu sunt bine dehidrogenate, se pot rupe mai repede decât cele brunate, desi arata mai frumos.

Vezi mai mult

Spectacolul, ciurda si Aurelian Andreescu

Podul pe care venea ciurda de la pascut.
Foto apartine D-lui prof. Gheorghe Surdu

,,Mă copile, milimetrul nu există!’’ Încercând să înţeleg, cu sublerul intro mână si surubul de masurat in alta, ma uitam la gura şăgalnică a colonel-inginerului-varul-tatei străjuita de o mustaţa á la Ion Lucian. Cu un oscior de la aripa puiului mâncat, trecut pe sub mustata ingalbenita de ,,Naţionale’’-le, duhanite din cutii de câte o suta de bucati, cu ochii sai verzui, bunicul zâmbrea: ,,Acu’ să te văd, grăsane!’’. ,,El există numai în mintea noastra... întotdeauna va exista ceva in minus sau în plus peste ceea credem c-am măsurat’’ conchise inginer-colonelul-văruşanul-tatei, iar după ritualul de rămas bun demarând înnecăcios in Šcoda lui cea ,,brotăcită’’. Abia după ani, după ce m-am mai limpezit, mi-am dat seama de eroarea si subiectivismul mereu existente dimprejurul nostru, caruia suntem supusi si caruia incercam sa-i facem faţa in fiecare moment.

Casitele, jilipurile si podisca pe care a venit
acasa Fanita,  jucat de Sebastian Papaiani
in filmul ,,Un surâs în plină vară''

Umbrele lungi ale asfinţitului si talăngile ciurdei veninde mă coplesiseră la adapost de ghiulelele-cu-ţepi-castane-comestibile sub bolta portiţei din piatra cioplita, în mână cu un pahar de apa minerala care se putea bea doar cu clestele de rufe prins de nas. Ghetoasa ciurdei-singura ghibolă rămasă (ghibolă, nu bivolă) cum m-a corectat cu competenţă preşcolarul Mateuţ că trebuie spus- toate astea mă fac să-mi amintesc de celebrul Aurelian Andreescu.
În anii ’60-’70, Hermulică, cel care câstigase un Mare Premiu la un concurs de muzica uşoara pentru tineret de la Piatra Neamţ devenise un fel de vedeta locala care, împreună cu nea Inochenţiu cel care uneori cânta la dozele ghitarei electrice

Bal mascat al meseriasilor-1935 arhivă personală

in loc de microfon, ,,se dădeau in spectacole’’ la

Canalul turbinei, ,,INSULA'' si Sebastian
Papaiani din filmul lui Geo Saizescu
 ,,Un surâs în plină vară''

clubul forestierilor locali. Pe atunci cred ca inca mai era canalul turbinei care trecea pitoresc prin centrul aşezării, iar la câti va zeci de metri paralel cu el trecea  restul râului încât  se forma o insula, care astazi e parc; si căşiţele cu podişca peste el, un baraj de lemn care deviau apa în canalul turbinei; si turbina care era de tip Kaplan ; si strandul comunal cu trambulina si apa schimbata zilnic din râu. Turbina era o chestie nemţească tare deşteaptă menita sa dea energie pentru motoarele

Bal mascat de 10 mai 1944-arhivă personală

La scăldat cu buştenii pe Lotru- arhivă personală

eletrice cu care se antrenau gaterele din fabrică.  Pe podisca asta a venit acasa pe la începutul anior ’60 Făniţă(Sebastian Papaiani) din filmul lui Geo Saizescu, ,,Un surâs în plină vară’’:  balul mascat după câte carti postale erau depuse pe numele lor. Persoanele care nu erau majore nu

Canalul turbinei. In stânga sunt locuințe pe ,,Insulă”

erau admise in sala de bal. Povestea bătrânu’ ca prin’30, când a împlinit optişpe ani, s-a dus la bal; şi când l-a văzut starostele balului s-a dus la el si când i-a cârpit o pereche de palme de-a văzut stele verzi, zicându-i: ,,Vii aici când faci 21 de ani’’ . Obiceiul  balului mascat ramâne mult timp si după incheierea războiului, WWII.

Poveştile de mai demult spuneau ca pe ,,centru’’ era crâşmă lângâ crâşmă, fiecare cârciumar îţi făcea mare plecăciune ca sa intri la el ca să bei şi să mănânci. Dar când un boier voia sa mănânce peşte proaspăt, era scăzuta

Vârful Țurțudan si canalul turbinei aflat după gard

apa în canal (prin manevra combinată de coborâre-ridicare a porţilor) si prindeau peştele din canalul turbinei pe care boierul îl alegea cu degetul. Dar tot atunci intrau si cei mai saraci care erau pe faza si nu-i pedepsea nimeni ca prindeau si ei peşte. Şi toată lumea traia. Bine. Şi in armonie. Chiar daca cei de din sus de Monumentul Eroilor de la 1916, inaugurat in 1926, localnicii îi numeau ,,venetici’’ pe cei de din jos care lucrau in fabrica unde erau de mai multe naţionalităţi şi care locuiau in casele fabricii.
Chiar şi dacă feciorii mai puneau de-o ,,cafteală organizată’’ pe motiv de furt: muncitorii de la fabrica de cherestea mai spilcuiti, mai galanţi, mai cu pălărie si haine nemtesti, ,,furau’’ si duceau fetele sătenilor la balurile organizate la cazinoul fabricii, unde nu intrai decât după ce erai controlat ca să nu ai blachiuri la pantofi, ca sa nu zgârâi parchetul ca oglinda. Se alegea regina balului sau echipa câştigatoare la
Recent scoala generala nr 1, fosta şcoală particulară a Societăţii Carpatina, (unde copii muncitorilor învăţau pe gratis ) a împlinit 100 de ani, ocazie cu care

Dl. Constantin Bădescu si D.na Sabina Bădescu au alcătuit o monografie a a cestei şcoli. Iata  mai jos din cuvântul înainte si o imagine a şcolii de la inceputul anilor '20, ai secolului trecut.
         ,,Memoria unei naţiuni este dată de memoria colectivităţilor care o compun. Prima şi cea mai constantă colectivitate este cea şcolară. Cu toţii ne aducem aminte, cu deosebită duioşie şi plăcere, de anii de şcoală, de prima zi de şcoală, când, îmbrăcaţi sărbătoreşte, însoţiţi de părinţi şi bunici, păşeam cu emoţie în şcoala împodobită cu flori, în clasa ce urma să ne fie a doua casă.
Alături de oamenii, foşti elevi, şcoala ca instituţie fundamentală a unei naţiuni, îşi are şi ea la rându-i memorie. Ea păstrează, în documentele reci, amintirea zecilor de generaţii ce i-au păşit pragul pentru a se instrui, pregătindu-se să-şi ia zborul în viaţă. Această memorie o surprind, cu multă căldură şi profesionalism, cei doi autori în cartea de faţă.'' este aratat de autori in CUVÂNT ÎNAINTE.

În 1904 se înfiinţează Şcoala cu clasele I-IV nr.1, ca şcoală privată, iar în anul 1924 actuala clădire (cea de mai sus) este construită de societatea Carpatina -arhivă personală

Când a venit caravana cu Aurelian, care era ,,baiat de asfalt’’, şi -cum până la inceperea spectacolului mai era o vreme buna- a acceptat sa faca o preumblare in care sa vada ceva din asezarea de la poalele Ţurţudanului. Era impresionat de atmosfera patriarhală a locului, de cât de aproape sunt munţii, cum suna dangătul clopotelor cirezii care venea peste podul de lemn din faţa casei unde se aşezaseră pe treptele de lemn, fiecare alături cu câte o sticla de țuică. Şi poveştile... poveştile alea spumoase, spuse cu haz şi prin pritoceala ţuicii de prună întoarsa de două ori-la cazanul de dinsus de moara lui Drăgoiescu, au facut ca sa treaca timpul pe nesimţite când esti insoţit cu oameni cu care te simţi bine și care-ți merg la suflet. Dar cei din staf îl căutau cu disperare prin tot locul pentru depăsisera cu mult ora de incepere a spectacolului, care părea compromis daca era sa te iei după starea de euforie in care se gaseau. Dar nu a fost asa. Au urcat amândoi pe scena si au cântat spre încântarea tuturor. S-a dus buhul acestei întâmplări pe care am auzit-o de la apropiaţi si confirmata de cel in cauza: Hermulica.

 

P. S., iunie 2013.

Aici a fost casa unde a stat pe treptele ei Aurelian Andreescu

Recent am fost la o îmmormântare. Pentru ca de la o vârstă renunţi la teatru, filme, ieşiri in oraş, dar uneori nu renunţi si la inmormântări: nu poţi pentru ca nu te lasă sufletul sa nu îi aduci un ultim omagiu celui apropiat, celui care a fost si acum se duce. Dacă poţi, dacă îţi permiţi şi dacă ţi se permite- cel puţin aşa ar trebui sa fie. Am vazut ca nu mai este Insula inconjurata de Lotru si de canalul turbinei,  nu mai e canalul, nu mai este strandul, nu mai e fabrica de prelucrare a lemnulu, nu mai e podul pentru tren peste Lotru, nu mai este baza de reparatii a mocăniţelor, nu mai este casa de cultura- doar o umbra de biblioteca oraseneasca. S-au construit ,,chestii '' intro veselie: unii lângă Lotru ca acolo le-a dar primaria loc  iar alţii sus pe poduri , ca asa avea nevasta sau soţul locul de casa. Nici casa Dlui Vassa Victor pe treptele careia a stat Aurelian Andreescu nu mai este. Pe locul unde era canalul turbinei, s-au construit, asa cum se vede mai alaturat:sala de sport, birourile Parcului Naţional Cozia, Sediul ocolului silvic.

Asta (mai) e!

Povestea celei de-a 14-a colonii americane Transylvania

Povestea coloniei americane Transylvania
Un specialist în drept originar din Virginia, Richard Henderson, este personajul cheie al acestei poveşti. După o carieră de succes ca şerif, el a fost numit în 1768 judecător la curtea de apel a Carolinei de Nord, poziţie pe care a deţinut-o până la dizolvarea acesteia, în 1773. Henderson a fondat în 1774 compania Louisa, cu scopul de a cumpăra de la triburile indiene un teritoriu mare pe care să poată întemeia o colonie proprie. A reorganizat compania pe 6 ianuarie 1775, adăugând noi membri în componenţa sa şi redenumind-o Transylvania Company. Cu această ocazie, Henderson a ajuns la un acord cu ceilalţi acţionari în privinţa guvernării noului teritoriu, odată achiziţionat. În ciuda faptului că guvernatorului statului Carolina de Nord i-a interzis să negocieze fără mandat cu triburile Cherokee din zonă, Henderson a insistat şi a semnat în cele din urmă un tratat cu aceştia la Sycamore Shoals pe data de 17 martie 1775. Ca urmare a acestui acord, indienii Cherokee cedau pentru aur, argint şi bunuri în valoare de 10.000 de lire sterline o întindere de 81.000 de kilometri pătraţi, care devenea noua colonie Transylvania. Spre comparaţie, regiunea omonimă din România acoperă 99.837 de kilometri pătraţi.

Citeste mai mult aici
Sursa: http://www.descopera.ro/cultura/8204605-povestea-coloniei-americane-transylvania

Devenim sau nu devenim cu toţii niste purligari?

Porumbei la odihna amiezii

Perspectiva iernii care pentru unii devine neplăcută din cauza gândului că veniturile ar putea deveni insuficiente pentru a plati caldura necesara mai ales în condiţiile creşterii preţului la combustibili şi la enegie, mă duce cu gândul la acei purligari de odinioară. Textul de mai jos, în care e aratat cine erau purligarii şi faptul că ca unii purligari câteodata faceau mici infracţiuni ca sa aiba casa-masa  pe socoteala statului în timpul iernii-imi aminteste de o poveste sibiana, o povestire din ,,folclorul'' sibian:
Pe vremuri, pe la începutul anilor şaptezeci, când încă mai existau ,,urme ale mandatarilor'' în economia socialistă, iar ,,spiritul omului nou'' nu fusese întronat, era un anume Doru Schiau care avea o buză de iepure, avea un defect de vorbire şi care era o mica(mare?) o ,,lichea socialistă'' fara serviciu şi era mai mereu mai mult prin puşcării. Pentru ,,eradicarea lichelelor socialiste care nu muncesc'', studioul cinematografic oficial facuse un reportaj  despre ,,femeile de noapte'' si despre acest Schiau asta care le spusese la băşcălie reporterilor ca locuieste ,,la unchiu-n gara''. Aşa cum era moda atunci, reportajul era difuzat la Jurnalul de Actualităţi înaintea fiecarui film de la cinematoograf, iar tipul după ce-şi vindea biletele luate ca sa le vândă la  supra preţ, intra la film ,,şi-i înfiera cu mânie proletara'' pe cei de pe ecran. Circ fără bani. Nu avea serviciu era ceea ce s-ar numi azi unul fara de casa, nu avea nevoie de serviciu, pentru ca-zicea el- ,,are o mie de prieteni care îi dau cite un leu pe lună'' şi nu-i trebuie salariu. Se spunea ca părinţii lui, sasi de origine, emigrasera şi el nu voise sa-i urmeze in Germania. De Vest. Că pe atunci numai acolo era bine in Germania. Astfel că miliţia mai mereu îl ,,agăţa'' în urma raziilor făcute prin gara şi speluncile mai deochiate încât era era mai tot timpul prin puşcărie... In vremea aceea miliţia şi statul te obliga sa ai un serviciu, un loc de munca, să te ţină ocupat, ca sa stie de unde sa te ia daca trebuie, să nu-ţi umble capul la ,,prostii''.
Şi într-una din desele ,,externari'', acest Doru Schiau arătând spre un cui bătut în perete, cică le-ar fi spus celor care rămâneau: ,,Băi să aveţi grijă de cuiul ăsta, ca am nevoie de el când mă întorc''

Colaboratorul nostru în materie de povestiri rupte din viaţa Sibiului interbelic, dl. Zoltan Kalmar, a „comis-o” din nou în paginile Tribunei Weekend. Adică, a venit cu ceva nou. Şi interesant, în acelaşi timp. Pentru că e vorva, în cele ce urmează, despre purligari. Ştiţi expresia. „Bă purligarule!”. Şi pun pariu că 98 la sută dintre cei care au folosit-o sau o folosesc habar nu am ce înseamnă. După ce veţi lectura cele spuse de dl. Kalmar, veţi fi mai bogaţi. Cel puţin cu sensul unei expresii.
„Erau o pătură socială deosebită a Sibiului. O mână de oameni, care aparţineau imaginii oraşului la fel ca Podul Minciunilor sau Turnul Sfatului. Numele lor deriva din francezul „ pour la gare” (pentru gară), deoarece ei erau hamalii care lucrau pe cont propriu, transportând bagajele călătorilor sosiţi de la gară, cu trenul, cărându-le în orice parte a oraşului. Aceste lucruri se întâplau pe vremea când taxiuri nu prea existau în oraş, birjele erau repede ocupate de mulţimea călătorilor sosiţi, tramvaiele nu circulau în direcţia unde dorea să meargă călătorul, rămânând astfel... purligarul, care era tocmai la îndemână. Nu exista bagaj, cât de greu să fie, pe care un purligar să nu fi fost în stare să-l care la orice distanţă.

Ei şedeau, cât e ziua de lungă, pe scările părţii dinspre Piaţa Mică a clădirii aflate lângă Turnul Sfatului, care a fost cea mai veche primărie a oraşului, unde se află azi magazinul Billa. Îmbrăcămintea lor era din bucăţi de saci de zahăr pe care le croiau ei şi o legau la mijloc cu sfoară. Erau oameni paşnici, care trăiau din munci ocazionale. Executau orice muncă fizică, pe care o făceau conştiincios. Foarte rar îi vedeai beţi, iar dacă te întîlneai cu vreunul noaptea, puteai să mergi mai departe liniştit că nu se lega de tine, iar dacă îi cereai ajutor, te asculta fără ezitare. Niciodată nu se băteau între ei, cunoşteau foarte bine legile şi regulamentele, nu au comis infracţiuni, dar unii dintre ei şi-au permis să comită iarna câte o contravenţie mică, „beneficiind” astfel de „locuinţă”, mâncare şi căldură în arestul poliţiei, în schimbul cărora erau folosiţi la curăţenie sau alte munci mărunte.

Alţii, tot în zilele friguroaase ale iernii, se aşezau pe gratiile aflate pe trotuarul atelierului de cofetărie din subsol al cofetarului Ganther, unde se lucra noaptea. Prin gratii ieşea căldură. (Această cofetărie se afla pe strada Avram Iancu vizavi de clădirea şcolii. Astăzi nu mai exisată).

Istoricul sas Carl Göllner scrie în cartea sa, „Siebenbürgisch-sächsisches Heimatbuch”, (Cartea patriei transilvano-săseşti), că tranportul bagajelor nu era ocupaţia principală a purligarilor. Ei erau şi „filosofii” oraşului, care discutau despre rostul şi vremelnicia vieţii. Au dispreţuit viaţa comodă, înstărită a micii burghzii. În general erau între ei oameni raţionali, ba chiar inteligenţi, adesea cu obiceiuri ciudate. Era cunoscut între ei unul cu numele Wachsnecker care vorbea în sensul strict al cuvântului şapte limbi, având odată slujbă în diplomaţie. Şi-a creat renumele printr-o faptă ciudată, prinzând un şobolan, i-a rupt capul şi l-a mâncat. Un cunoscut de al lui, cu relaţii, l-a recomandat pe post de translator la tribunal. Pentru această slujbă era obligat să se îmbrace în costum adecvat. Dar nu a suportat mult timp aceast serviciu, părăsind-ul cu următoarele cuvinte : „De ce să înghit eu praful actelor, când aici pot să respir aer curat ?! „. Alt membru renumit al acestei societăţi a purligarilor era poreclit Priculici şi se distingea în tăiatul lemnelor, sau lustruirea încălţămintei şi ca hamal. Şi-a procurat la un moment dat o flaşnetă, folosind-o cu mult simţ artistic şi aducându-i un venit serios. Dar un atac cardiac i-a curmat viaţa pe stradă. În buzunarul lui s-au găsit 200 de guldeni (bani olandezi).

Societăţii purligarilor i-au pus capăt schimbările politice după anul 1945, ca şi prostituţiei legalizate, având ca rezultat răspândirea bolilor venerice şi nu în ultimul rând a violurilor.

Trecură câţiva ani, când într-o zi, un bărbat bine îmbrăcat bate la uşa locuinţei noastre. A căutat-o pe mama. Îl priveam nedumeriţi: oare cine o fi şi ce doreşte?. Dar, începând vorba, ne-a povestit că odată şi el a fost purligar şi într-o zi friguroasă de iarnă a dus bagajul mamei, care sosise tocmai cu trenul. Ajungând acasă mama l-a plătit cum se cuvine, l-a servit cu un pahar de rachiu şi cu o farfurie de ciorbă caldă. După ce a povestit cele întâmplate, ia înmânat mamei un buchet de flori. În continuare ne-a spus că după descompunerea acestei „societăţi”, s-a înscris la facultatea de drept, doreşte să fie avocat şi va apăra drepturile celor săraci.

Întrebându-l că ce sentimente îl cuprind când se gândeşte la vremurile trecute, a răspuns cu un proverb latinesc: „Tempora mutantur et nos mutamur in illis.” (Timpurile se schimbă şi noi ne schimbăm cu ele).”

Sursa : http://www.tribuna.ro/stiri/tribuna-de-weekend/cine-erau-purligarii-57257.html

Cum să faci ciocanele xilofonului de jucarie.

Aveti un xilofon pe care l-aţi salvat de pe vremea copiilor Dvs. si acum ar prinde bine nepoţilor ca sa se joace cu  el, dar nu mai aveţi ciocanelele? Sau ma rog aţi pierdut  ciocanelele de la cel pe care îl aveţi?  Nimic mai simplu . Eu am avut un ,,covor’’ de bile , din acelea care se puneau odinioara pe scaunele din autoturisme ca sa-ţi facă masaj la spate si sa nu transpiri  pe vreme calduroasă. Unul s-a rupt iar celălalt îl pun pe scaunul de la birou cin e cald. Din cel rupt am scos trei bile (una incazul în care se strica ) şi am şterpelit din două bucăţi din rezerva de ţepuşe de bambus de la bucătărie. Vârfurile ascutite ale tepuselor le-am taiat cu un cuţit bine ascutit, din acelea cu zimţi. Am fixat la dimensiunea dorita cutitul si rostogolind  tepusa am trsat un canal  circular in ea. Apoi l-am rupt, si i-am taiat aschiile(ţăpligile) ramase in centrul tijei.

Vezi aici tot articolul

Diploma de FAIR PLAY a brigazilor artistice

Ce e o diplomă? O recunoaştere ar spune unii. Alţii ar spune ca o bucata de hârtie cu care nu te poţi sterge in anumite locuri. Diferite puncte de vedere. Dar o diploma poate sa confirme si o participare la un anumit eveniment chiar daca nu te-ai evidentiat prin ceva. Se poarta acum si s-a purtat si prin 1982 parca, atunci când am fost la Festival la Târgoviste si nu am indraznit ca sa urcam pe scena dându-ne seama ca fata de nivelul artistic al celorlalti eram niste penibili. Acolo, in juriu era si Tamara Buciuceanu si umbla voeba ca in una din brigazi era un nepot de-al ei. Fiul lui King George? Nu stiu. Stiu ca doar am primit o diploma de participare si tacând mâlc si cu capul intre urechi am prezentat-o conducerii fabricii. atât am putut asta am adus.

Cititi tot articolul AICI

Cum sa scapi de amenzile politiei rutiere

O metoda cum sa scapati, fara sa incalcati legea, de amenzile date de Politia rutiera, Politia de ordine publica, Jandarmeria sau orice alta institutie a statului abilitata sa aplice sanctiuni contraventionale,celebrele amenzi.
De exemplu, un sofer este amendat de catre un agent de circulatie, mult prea zelos, ca a depasit linia continua. Amenda legala prevazuta de legea care reglementeaza circulatia pe drumurile publice este de 225 de lei, echivalentul a 4,5 puncte amenda si 6 puncte de penalizare. Dupa constarea contraventiei de catre agentul de circulatie, acesta are obligatia sa va intrebe daca aveti de facut observatii. Sfatul nostru este sa spuneti ce anume observatii aveti de facut, cea mai des folosita de foarte multa lume este urmatoarea "constatarea nu corespunde adevaruluime" care trebuie mentionata de politist.
Urmatorul pas legal care trebuie facut de politist este sa va intrebe daca doriti sau nu sa semnati procesul verbal si sa luati un exemplar. Putina lume stie ca ordonanta de urgenta a Guvernului 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, lasa multe portite pentru ca amenda sa nu mai fie achitata niciodata. Daca soferul depistat ca a incalcat Codul Rutier refuza sa semneze procesul verbal, agentul este obligat sa aduca un martor, cu care, atentie, se va putea face doar dovada refuzului de catre conducatorul auto de a semna procesul verbal si a primi un exemplar, nu de atestare a savarsirii contraventiei. In fata acestei situatii, procesul verbal va fi trimis la domiciliul soferului, unde trebuie sa ajunga in maxim de 30 de zile. Articolul 27 din OUG 2/2001, prevede ca una din cele doua posibilitati de comunicare a procesului verbal va fi prin posta, cu confirmare de primire. Acest lucru presupune ca destinatarul / soferul sau pietonul trebuie sa semneze de primire a procesului verbal. Daca nu este acasa sau daca locuieste la alta adresa decat cea din buletin o perioada de zece zile sau pur si simplu nu merge la Posta sa ridice procesul verbal si sa semneze, documentul va fi trimis inapoi la Politie. Posta pastreaza corespondenta vreme de 10 zile. In acest caz Politia Rutiera fie retrimite documentul prin Posta fie aplica cea de-a doua varianta de comunicare prevazuta de acelasi articol 27, "prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza intr-un proces verbal semnat de cel putin un martor".
Portita legala de scapare care se afla in Ordonanta 2/2001, este prevazuta de art. 14. Acest articol stabileste ca "executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul-verbal de constatare a contraventiei nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii" (adica data cand a fost scris /intocmit de politist). Cu alte cuvinte, daca Politia nu poate face dovada ca v-a comunicat procesul verbal in termen de 30 de zile, sub semnatura dvs., amenda de 225 de lei nu mai poate fi executata de catre Directia Finantelor Publice.
Alte sfaturi pentru a evita amenda pentru camerele radar:
- Pentru radarele fixe puteti alege un nume dintr-un necrolog, din orice ziar, al unei persoane care a decedat dupa data depistarii si comunicati Politiei, ca si asa nu au cum sa constatate ca nu e asa. Acest nume il puteti trece pe invitatia pe care o primiti de la Politia Rutiera de a comunica numele persoanei care a condus autoturismul depistat ca a circulat peste limita legala. De mentionat ca fotografiile facute de camerele radar surprind autoturismul doar din spate, deci identificarea soferului dupa fata nu poate fi efectuata. In acest caz, Politia Rutiera NU poate aplica sanctiunea si NU poate face dovada ca persoana decedata trecuta de dvs. in invitatie a condus sau nu autoturismul.
- Trimiteti instiintarea cu plata la destinatar, adica sa plateasca Politia cand primeste scrisoarea cu datele persoanei careia i-ati incredintat masina. In acest caz Politia nu va achita taxele si plicul se intoarce la dvs. Asa aveti dovada ca ati comunicat, dar pe banii Politiei, care nu vrea sa platesca si scapati!
Mai sunt cateva pentru radar:
1. Ii ceri ordinul de serviciu prin care are misiunea sa efectueze radar in locul cu pricina. Motivul e eliminarea suspiciunii de iesire la spaga. (Nu-l are sau n-o sa-l dea. Trebuie trecut asta in procesul verbal.)
2. Ceri avizul de control recent al aparatului radar la o institutie abilitata, prin care sa se specifice ca aparatura e conform cu normele tehnice. (Nu-l are, de obicei. Se trece si asta in procesul verbal)
3. Nu semnezi si ceri sa ti-l trimita acasa. (De obicei nu-l trimite, pentru ca politistul trebuie sa se deranjeze la posta si sa puna timbre din banii lui.) In cazul in care, totusi, il trimite, se continua cu varianta de lipsa de la domiciliu. Informatii foarte utile! Ati scapat de amenzi.
- Si inca una, ca sa nu va ridice masina cand o parcati aiurea: virati rotile la maxim; in felul asta nu vor avea cum sa fixeze "prinzatoarele" pentru a o ridica pe platforma.
 
Material primit pe email

Cine E inginerii?

O sa ma corectati spunând ca se spune ca ,,sunt'', pentru ca E mai mulţi de 50? ,,M-am râs un pic'' si eu, ca tot zic astia cu studii lingvistice că un inginer se aseamana cu un câine: are privire inteligentă, dar nu se poate exprima. Asta ca sa fie maliţioşi. Sa fie!
Interesanta scrierea de mai jos şi nu stiu de la cine am primit-o si eu pe net. După o ică ,,gugăleală'', am aflat ca provine de pe un blog defunct al unor ingineri de la Cluj, intitulat naspa rau.com. Dumnezeu sa-l ierte ( blogul sa fie iertat, desigur) si pot spune ca imi pare nespus de rau ca nu am dat de el in viaţă. Am dat de text  incercind sa fac o leaca de curatenie prin hard, pentru ca nu mai am loc. Cred l-am primit de la un coleg care ma considera ca cei de mai jos. Interesant e că tot in urma  ,,gugalelii”, am mai gasit si alte postari (cea mai veche din 2008) in care niste ,,postaci'' cu ifose se intrebau de ce erau nevoie de asa de multi ingineri inainte de 1989. Pentru indiferent de ce a spus Petre Roman imediat după 1990 ca industria rom'nească era de caca, pe atunci exista ceva industrie autohtonă. Aşa cum era, dar era. Acum ce este? Nimic, doar piata de desfacere pentru alţii. Intre timp o blondă bombă mai celebruţă, (acum ascunsa de se intreaba toata lumea pe unde mai este) s-a dedat la auto-extragerea unei ,,ornitorice'', a unui porumbel, numind-o pe mai jos pomenita persoana publica  Di Pipi. Ce sa zic... răutăţi muiereşti, la nivel inalt si public,nu? Că nu putea să o confunde cu PREŞEDINTELE Norvegiei, ca n-avea coeficient de mutră
Menţionez ca nu am niciun merit in textul de mai jos, doar citeva spatii si diacritice, poate rearanjate ... Iata textul:


A trecut ceva vreme de când un tip care-şi extrage inspiraţia şi verva din plicul cu praf alb, răspunzând totodată la numele de "Gheorghe. Andrei Gheorghe", declara că inginerii nu pot fi consideraţi intelectuali. Suficientă vreme pentru a mă calma. Din păcate, un recent articol de presă (când am să găsesc referinţa am să o trec în această paranteză) separă iar intelectualii de ingineri, cu precizia unei lopeţi tâind o brazdă într-o groapă de bălegar. Autorii articolului spun, nici mai mult nici mai puţin, că PSD este un partid al inginerilor, pe când bravele noastre forţe de dreapta ar fi predominant umaniste (cât pot fi de umanişti avocaţii). Mă rog, afirmaţia nu e atât de jignitoare pe cât este de falsă. Ce m-a enervat însă este că în articol au fost grupate câteva păreri ale unor persoane suficient de cunoscute, niciunul având legătură cu profesia de inginer, care încercau să explice această polarizare. Printre platitudini specific umaniste, s-a ridicat la suprafaţă (de fapt s-a ridicat mirosul) o caracterizare emisă de balena societăţii civile româneşti, Alina Muget Pipi-Pipi. O definiţie concisă, emisă, probabil, între două cotlete de porc: inginerii sunt tehnicienii lui Ceauşescu. Sau cam aşa ceva.
Deci inginerii nu sunt intelectuali, inginerii sunt PSD-işti, pentru că de fapt ei sunt tehnicienii lui Ceauşescu. În mod normal, aici ar trebui să bag o tiradă asupra utilităţii inginerului în societate, să-i sugerez doamnei Pipi-pipi să renunţe la computerul pe care îşi scrie emanaţiile (nu sunt sigur că foloseşte aşa ceva, totuşi), sau să-i sugerez că ar fi cu vreo două sute de kilograme mai slabă dacă ar merge pe jos în loc să folosească maşini sau alte mijloace de transport, sau că în lipsa inginerilor ea ar trebui să stea afară în frig, neîncăpând pe gura peşterii... Dar nu vreau să spun aceste lucruri, pentru că sunt prea simţit. În schimb, voi încerca să explic hoardei umaniste ce creatură este inginerul.
Să începem cu începutul...

Şcoala generală şi liceul
Foarte rar inginerul străluceşte la învăţătură, nu pentru că nu ar avea materie cenuşie deasupra gâtului, ci pentru că nu suportă să înveţe pe de rost texte şi comentarii la limba română, sau nume şi ani la istorie. Asta nu înseamnă că urăşte materiile respective - poate citi cu plăcere o carte, doar că îl enervează noţiunea de memorat. Nici matematica nu-i place în mod deosebit, pentru că inginerul nu e tâmpit. Totuşi, materiile interesante, precum fizica (cu circuitele electronice mai ales), chimia (ştiinţa chestiilor care fac bum), sau informatica (echivalentul modern al magiei medievale) necesită matematică, aşa că nu are de ales şi o va învăţa. Deşi nu va avea mediile cele mai mari din clasă, viitorul inginer va avea satisfacţia că el este posesorul unor cunoştinţe şi abilităţi pe care colegii lui le văd inaccesibile, şi în acelaşi timp poate să-şi spună liniştit că nu ar fi o mare problemă pentru el să exceleze la celelalte materii, doar că nu vrea. El e cool.

Facultatea
Inginerul nu se stresează foarte mult în facultate... deşi are de mers la laboratoare şi are de făcut proiecte. Indiferent cât de stresant este programul şi cât de duri sunt profesorii, viitorul inginer va găsi întotdeauna timp pentru distracţie, socializare, sau pur şi simplu pentru stat degeaba. Pe când studenţii celorlalte facultăţi sunt lipsiţi de griji ca pasărea cerului, sau copleşiţi de griji ca un animal ierbivor, viitorul inginer este echivalentul studenţesc al animalului de pradă: 90% din timp doarme şi se joacă, dar în restul de 10% reuşeşte să mobilizeze o impresionantă energie în scopul finalizării unui proiect sau trecerii unui examen. Ziua sau noaptea nu contează pentru el, cu suficientă cafea sau Coca Cola la dispoziţie. După ce scopul a fost atins, reactorul energetic se stinge cu cantităţi impresionante de etanol şi programul lejer este adoptat din nou.

Locul de muncă
Inginerul nu este un "workaholic", dar va munci bine dacă îi place ceea ce face sau dacă este al dracului de bine plătit. Nu este neaparat obsedat de bani (dacă era s-ar fi făcut economist sau avocat), dar nu-i place nici să facă implozie intestinală. El va încerca, dar nu va reuşi decât rar, să menţină ritmul de viaţă din facultate, 90% frecat de mentă, 10% efort intens. Al dracului patroni nu-l lasă. În general este un tip orientat, care dacă vede că meseria lui nu mai aduce suficiente fonduri la bugetul personal nu ezită să se reprofileze. "Lipsa lui de cultură", "incapacitatea lui de a comunica", sau "gândirea lui de şoarece de laborator" nu-l încurcă: el poate deveni oricând un afacerist sau un politician de succes.
Cultura
Cultura nu este o componentă vitală a unui inginer, dar nu este obligatoriu să lipsească. Un inginer va citi o carte, va asculta muzică şi va viziona un film atâta timp cât acestea îi vor face plăcere, fără să se gândescă la faptul că prin asta el îşi face upgrade la nivelul de cultură. Dacă preferă o carte care descrie o metodă ingenioasă de a lichida pe cineva, urmată de o metodă şi mai ingenioasă pentru aflarea vinovatului, în locul unei cărţi care descrie lamentările şi psihozele unui boşorog sau ale unei femei la menopauză, asta e pentru simplul motiv că inginerul nu are chef să vomite pe timpul lui liber doar pentru a avea privilegiul de a se lăuda altora cu cât de cult este el. Dacă preferă să vadă cum Bruce Willis sau Arnold Schwarzenegger lichidează câte 50 de dobitoci per film în loc să vadă "capodoperele" lui Mircea Danieliuc sau Cristi Puiu, asta este pentru că filmele pentru el sunt un mijloc de relaxare, nu de enervare în plus. Şi un inginer nu citeşte niciodată poezie, decât dacă vrea să impresioneze o femeie, ceea ce până la urmă este un lucru lăudabil şi îl iertăm.
Etica
Adevăratul punct slab al inginerului este etica, şi probabil că acolo bate şi madam Pipi-Pipi când vorbeşte de tehnicienii lui Ceauşescu. Inginerii în general se ocupă să construiască dispozitive, fără să-şi facă prea multe griji cine este beneficiarul lor, iar motivul nu este întotdeauna de natură financiară. Inginerii fac bombe nucleare şi rachete ghidate nu neaparat pentru că sunt plătiţi pentru asta (dar nu strică) şi nici pentru că le-ar place foarte mult să ucidă oameni (nu mai mult ca altor bărbaţi, cel puţin), ci pentru că sunt dispozitive complexe, de înaltă precizie, şi e o plăcere să arate că pot face aşa ceva. E cool!
Acasă
Inginerul nu este cu mult diferit de ceilalţi oameni în viaţa de zi cu zi... cu excepţia faptului că el este în stare să schimbe un bec ars, să monteze o priză sau un întrerupător, sau un cablu TV, şi nu trebuie să ducă calculatorul la reparat dacă are un virus sau dacă vrea să-şi instaleze un modem. Inginerul nu ştie ce e aia Tech Support.
Rezultate
Care este totuşi diferenţa dintre ingineri şi umanişti? Exceptând pregătirea de specialitate... Diferenţa între ei este de scop: inginerul are ca scop crearea, perfecţionarea şi întreţinerea unor dispozitive tehnice: mecanisme, circuite, construcţii, programe software... Umanistul are ca scop educarea şi perfecţionarea oamenilor şi a societăţii (asta pentru că eu, ca inginer, le definesc lor un scop, pentru că ei singuri probabil că-şi închipuie că trebuie doar să existe pentru a lumina lumea cu prezenţa lor). Scopul inginerilor este atins: tehnologia progresează de la un an la altul, şi este clar că ce se produce în ziua de azi e mai bun ca ceea ce se producea acum 50 de ani (nu neaparat mai frumos, dar aici nu e treaba noastră). Dar scopul umaniştilor? Sunt oamenii de acum mai buni, mai cinstiţi, mai generoşi? Sau e chiar invers? Noi ne facem treaba. Voi nu. Deci ciocul mic!

Lumea nostra: o poveste despre capitaliam

Mi-am adus aminte de o poveste de ”succes” nord-americană! Acolo se spune că un expert în vânzări trebuie să reușească să vândă și frigidere eschimoșilor! Nimic mai adevărat și..... mai capitalist!
Plecând de la această ”performanță”, într-o corporație capitalistă producătoare de electrocasnice (la care mulți dintre noi visăm sau visam să lucrăm – suna high rezonanța de multinațională!) s-a pus această problemă, să fie vândute frigidere eschimosilor (în acest caz populației native din Alaska ).
La o întâlnire de brainstorming a fost dezvoltată această idee: cum vindem frigidere eskimoșilor ?
-Foarte simplu, răspunde cineva! îi convingem că își pun familiile în pericol dacă nu țin mancare într-un frigider! .....inventăm un institut care a făcut un studiu și rezolvam problema! ...Genial! ..
Alt specialist ridică o altă problemă: dar ei nu au curent, că locuiesc în igloo-uri!
-Mda, spuse managerul! Asta este o problemă!
-Le vindem generatoare, spuse cineva de la masa! Discutăm cu o firmă care face așa ceva! Da! excelent! Altcineva de la masă ridică o altă problemă și mai spinoasă:
-Dragii mei! sunteți copii? ...generatoarele merg pe combustibil! de unde dracu benzinării?
-Mda, cred că problema devine nerealistă spuse managerul! Asa cum am abordat problema generatoarelor, așa vom aborda și problema benzinăriilor, spuse un alt participant la întâlnire! Vorbim cu o firmă de specialitate!
-Da, putem face asta, spuse managerul!
Un finanțist prezent la sedință îi întreabă pe ceilalți:
-Dragii mei, v-am ascultat pe toti! Problema ridicată de voi este îngrozitor de aberantă! Eschimoșii nu au venituri, ei trăiesc din ce produc! Dacă nu au bani, cum dracu vindeți voi frigidere, generatoare, benzină? Se lasă linistea!
Din penumbra scaunului managerului apare..... un bătrân îmbrăcat impecabil, finanțist de meserie (cum altfel),... persoană pe care puțini de la masă o vedeau în firmă și aprope niciunul nu o cunoștea! Le spune tuturor pe un ton blând:
Ori nu aveți habar de societatea în care trăiți, ori sunteți superficiali, ori sunteți stupizi! ...Ideea cu frigiderele este genială! ...Mai rămâne o miică problemă!... Banii!..... Dar avem mai mulți decât imaginația noastră poate duce! Cum banii sunt virtuali, îi putem transfera oricui, oricând, oriunde! prin credit! așa că mai adăugați și servicii de creditare produselor dumneavoastră, faceți contracte de credit avantajoase (cui ?)! Semnați cu băncile înțelegeri pentru dezvoltare! spuneți că deschidem noi piețe și la treabă. Ce vă interesează pe voi mai mult decât frigiderele?
S-a lăsat liniștea.......apoi managerul, pe un ton prietenos le spunce cleor prezenți: daca nu aveți ceva de adăugat!
-La treabă..!
După 3 luni: regiunea target avea peste 100 de benzinării (din 5 inițial), hypermarket-uri vreo 10 (din 1), sucursale bancare 150 (din 2 inițial), familii de eskimoși cu frigidere: aprope toți! ajunsese frigiderul un statut social! nu ai frigider,nu ai valoare! îți vor muri copiii intoxicați cu bacteria inventată de institutul virtual din ședința de brainstorming!
După 6 luni au început să dispară benzinăriile, de la 100 la 40, hypermarket-urile s-au împuținat (de la 10 la 3), sucursalele bancare și mai puține: de la 150 la 30! Famili de eskimoși cu frigidere: toți, dar puțini reușeau să le mai folosească pentru ca nu aveam bani de combustibil pentru generator!
După 1 an regiunea target avea 5 benzinării, 1 hypermarket, 2 sucursale bancare, toți eskimoșii aveau frigidere și generatoare, niciunul nu mai mergea, dar în schimb toți primeau notificări că dacă nu își plătesc datoriile vor fi dați afară de pe pământurile lor!
După 1 an și jumătate regiunea nu mai avea decât 1 benzinărie, niciun hypermarket, 1 sucursală bancară, și toți proprietarii de frigidere la coadă la cantina săracilor! Le-au fost executate terenurile și prin asta și mijloacele de subzistență!

Vă sună cunoscut? Cred ca da! Se numește capitalism! Bineînțeles că am văzut fotografiile zonei target din Alaska în primele 3 luni, și am rămas cu gura căscată realizând că ei acolo au absolut tot ce le trebuie iar mie îmi lipsesc unele dintre ele într-o capitală europeană! Dar oare fotografia aia exprima adevarul sau era o iluzie?
Să tragem linie:
- corporația de electrocasnice și-a primit banii pe frigidere (comisionate de hypermarketuri) de la băncile ce acordau credite,
- firmele de scule și-au primit banii pe generatoare de la băncile care au creditat achiziționarea lor (comisionate de hypermarketuri),
- benzinăriile au vandut o perioadă (probabil pe carduri de credit),
- băncile au caștigat cel mai mult având și terenurile eskimoșilor executate prin neplata creditelor și banii pe creditele neplătite de eskimoși pentru că i-au primit de la stat pentru a evita falimentul economiei globale (cică).
Și eskimoșii? Fără terenuri, fără frigidere, fără generatoare, fără viitoarele venituri (popriri), fără viitor! Concluzia:
• Nu vă cumpărați produse pe care nu vi le permiteți (finanțiștii spun că dacă nu puteți acoperi din surse proprii 25 -40 % din valoarea unui produs, înseamnă că nu vi-l permiteți, cu toate ofertele tentante ale băncilor).
• Nu vă cumpărați produse inutile (și eu am în casă nenumărate cuțite electrice, feliatoare, mixere, mașini facut tăiței, etc!). Nu fiți eskimoși!
• Învăţaţi din această criză, informați-vă asupra produselor pe care le doriți, gândiți-vă dacă într-adevăr aveți nevoie de ele!
• Adaptați-vă cumpărăturile după propriile necesități nu după ce vedeți la alții sau după ședința de amețeală a vreunui reponsabil de vânzări!
• Fiți eficienți cu propria viață și cu propriile venituri!
• Trăiți sănătos și curat!

Gogu Ion, (un eskimos în mică măsură)
Succes tuturor!

SURSA: Material primit pe e-mail de la Ionuţ

Lumea Noastra: scrisoare către un prieten

Draga prietene,
Auzind cele spuse azi, constat că nu-mi mai amintesc (Alzheimerul bata-l vina) si nici nu gasesc articolul in speta care te-a supărata atât de tare, surprins fiind ca azi am trimis altceva, despre tema propusa.
Dar imi amintesc spusele D-lui Dinu C.Giurescu si pot spune ca aş putea fi NAŢIONALIST (aşa cum e si Domnia Sa), nu un extremist. Chiar pot spune ca sunt un astfel de naţionalist. Linkul http://ro.wikipedia.org/wiki/Dinu_C._Giurescu se pare ca nu e protejat ,,împotriva vandalismului'' asa cu  e un alt link de mai jos. Pot spune ca imi pare bine ca ÎNCĂ mai exista in România asemenea oameni ca Dinu C.Giurescu si ca regretatului Florin Constantiniu. Se pare ca nici linkul http://ro.wikipedia.org/wiki/Florin_Constantiniu nu e protejat ,,împotriva vandalismului''. Despre Florin Constantiniu mai putem citi ceva şi aici.
Sper ca cei care sunt asemeni Domniilor lor sa nu se se supere pe mine ca i-am omis. Atâta mi-am amintit acum, vorba lui D. Sale D-l Horia Moculescu! E posibil ca acel articol care ti-a produs supărarea sa nu îl fi trimis doar la o singura persoana şi de aia il gasesc mai greu. Aminteşte-mi cu un replay, te rog! Îti scriu pe un forward de la un alt amic,  Ionuţ, pe care mi l-a trimis luna asta, intittulat ,, Suntem un popor de... slabi'' in care isi mai exprima regretul ca: ,,poate e singura scăpare''. Eu nu achiesez la asta, ci spun ca in fiecare zi avem o astfel de scapare, cumul de scapari care ajung să ne tragă in jos. Sunt de părerea ca trebuie sa-i facem pe straini, mai ales vulgul strainilor, sa facă deosebirea dintre român si rrom, care nefericit seamana cu prescurtarea de la România: ROM. Până când nu se va întâmpla acest lucru, nu vom putea sa  ne ocupăm locul pe care-l meritam in faţa lor, in Europa si in lume si in faţa nostra, indiferent de cât de destepti am fost sau vom fi indiferent de cit de adevarate sunt adevarurile pe care le clamăm. Până atunci se vor gasi în continuare unii care sa confunde Bucurestiul cu Budapesta. Vezi recenta gafa facută pe Arena Naţională, de reporterul ala care si-a uitat promterul acasa.

Imi pare rau ca te-am supărat si poate ca vei inţelege ,,naţionalismul'' meu citind linkurile de mai jos.
Dar in acelasi timp sper şi sa ramâi supărat încontinuare, asfel incât sa te determine sa trimiti mai departe mesajul meu: nu e un lucru rău in a fi nationalist, in a menţine şi a promova valorile acestui popor. Nu aşa cum fac cei menţionaţi in linkuri. Şi ei îşi promoveaza oameni pe care îi cred eroi pentru poporul lor, dar care au facut rele poporului nostru. La fel ca si cu grupul de generali de la Arad, a caror statuie fost remontata, generali care l-au trădat pe Avrămuţ.

De ce ei pot si noi nu? De ce nu putem  public si oficial sa ne căinam morţii de la Ip, Trăznea, Fântâna Alba si pe toţi aceia care din vina acelora au ajuns ca să miroase florile de la radacina??? De ce ei da si noi nu? Pentru ca noi nu suntem botezati cu briciul si pentru ca nu suntem catolici sau protestanţi?? Pentru ca ne intreseaza verbul a fi si nu a avea, aşa cum ai arătat ca a spus D-l DAN C. MIHĂILESCU?? De ce ei pot sa faca statuie lui Wass Albert ( http://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Wass Observati ca inscrisurile din link sunt protejate ,,impotriva vandalismului' ) si fascistului Josef  Nyiro (nu am tasta pentru o umlaut, sau ma rog-tremă) şi noi nu putem sa-i facem statuie lui Antonescu?  Lui Antonescu-nu CĂPITANULUI sau lui Sima, de ce nu putem sa-i punem statuie?? Spre deosebire de cei care azi una-două ,,isi asuma raspunderea'', Mihai Antonescu si-a asumat ŞI greselile lui, dar nu si celalte care i-au fost puse in cârcă şi pentru care a fost pus la plată. Poate ca reusesti sa-mi raspunzi ca eu ma sfârsesc mâine-poimâine si încă nu am aflat raspunsul. Poate ca suntem NUMAI patrioţi şi nu suficient de NAŢIONALIŞTI, nu? PATRIOŢI sau PATRIHOŢI?

De mai multa vreme, de pe vremea când am fost prima data in Basarabia şi am început sa înţeleg câte ceva, (acu vreo 50 de ani) imi doresc sa avem o alee sau un parc, sau ,,UN ceva'' sau ,,O ceva'' in care sa fie statui ale tuturor celor care ne-au condus destinele sau au fost oameni ridicati din rândurile poporului nostru sau adoptati de poporul nostru, indiferent de câte rele sau câte bune au facut. E bine sa fie puse acolo si faptele pentru care s-au facut vinovati si cele pentru care nu s-au facut vinovati. Fapte. Fără comentarii si fără interpretari. In acest fel istoria va fi mai transparenta si nu va trebui sa rescriem istoria duppă fiecare 20-30 sau 40 de ani sau sa o invaţam după ideile nu stiu carui rollerian aflat incognito si la moda.

Cea ce-mi pare bine este ca nu am ramas singurul. Nu sunt singur in calea lupilor. (Te gânesti cumva la Nicolaie Iorga? Dumnealui era Drumeţ, în calea altor lupi.) Mi se pare interesant  a-ţi comunica (pentru ca tot veni vorba) ca exista o grupare  pe un anume sait pus la bursă incepând de azi, ca exista un grup de idei intitulatat ,,Lupii Albi'', care l-au acceptat pe unul ca mine, chior, năpârlit, şchiop şi fara dinţi, dar ALB. Chiar daca ma inroşesc unori de o mânie neputincioasa care ma cuprinde tot mai des, pentru ca vad ca nu mai pot sa fac nimic, decit din degetele pe tastatura.

Nu iti pun decât un link care consemneaza evenimentul despre fascistul ungur.
Popularizarea mediatica  nu o fac ei, urmasii lui Wass si ai lui Josef Nyiro. Ei tac, fac si aplică politica pasilor marunti. În schimb publicatiile românesti care fac cunoscută acţiunea lor sunt apoi acuzate de extemism mediatic, asa cum mentiona D-l: Zigu Ornea, nu? De ce ? C-aşa-i în tenis!

Prieten drag,
Lucrurile care trebuiesc spuse, se spun pentru a putea merge mai departe fara povara lor.
Daca nu le spunem clar si raspincat vom muri ca o floare năpădită de buruieni sub o ploaie de ,,dacă ar fi fost, cum ar fi fost?''
Deci am spus si pentru conformitate-fac public mea culpa, sperând sa-ţi treaca supărarea şi te salut cu aceeasi prietenie,
 BABOO.