Franța
În secolul XVIII, măcelarii, de exemplu, îşi tranşau animalele chiar
pe stradă, iar câinii trăgeau de intestinele animalelor sacrificate,
sângele curgând în voie pe trotuar. Resturile care nu puteau fi
prelucrate şi refolosite continuau să zacă pe străzi, iar mirosul
pestilenţial trecea dincolo de oraşe. Doar ploaia mai reuşea să spele
străzile, iar atunci resturile se scurgeau în adevarate şuvoaie şi
torente de gunoi.
La acea vreme, satele erau mult mai curate decât oraşele, palatele şi
castelele nobililor, pentru că ţăranii şi-au săpat gropi pentru nevoile
fiziologice.
Orăşenii, în schimb, se uşurau pe unde apucau, pe stradă, pe scările clădirilor sau direct de la balcon.
În palatul francez Luvru, nu exista nicio toaletă. Dacă era nevoie,
oaspeţii, curteni şi regi, fie se aliniau pe pervazul lung de la
fereastră, fie li se aduceau oliţe de noapte, al căror conţinut se
elibera în spatele palatului. Aşa era şi la Versailles. Doamnele de la
palat, îmbrăcate strălucitor, aveau obiceiul ca în timpul discuţiilor şi
uneori chiar în timpul slujbelor religioase să se ridice şi, extrem de
relaxate, să se uşureze într-unul dintre colţurile camerei. Umbra
arbuştilor frumos crescuţi din parcurile regale erau un loc preferat al
curtenilor şi al slujitorilor pentru satisfacerea nevoilor
fiziologice.Barbatii nu făceau notă distinctă
Dar asta nu este tot. Oamenii nu erau nici ei mai curaţi decât oraşele
lor. Se credea că băile slăbesc organismul şi deschid porii din piele,
ceea ce ar fi condus la contractarea unor boli grave şi mortale. Băile
publice se închideau, una câte una, prin decret regal. Dacă în secolele
XV-XVI nobilii îşi făceau baie o dată la 6 luni, în următorii două sute
de ani ei, pur si simplu, uitau definitiv unde se află cada. Toată
igiena intimă în acele vremuri consta în spălarea fugitivă a mâinilor şi
a gurii, dar nu şi a dinţilor. Conform medicilor vremii, faţa nu
trebuia spălată cu niciun chip, deoarece acest lucru ar fi adus riscul
deteriorării definitive a vederii. Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn
de pauperitate, iar cei cariaţi şi negri, un semn al bogăţiei. Dacă ne
referim la igiena corporală, oamenii mai înstăriţi foloseau câteva
şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau zonele intime, bărbaţii purtau
între cravată şi cămaşă mici săculeţi cu ierburi aromatice, iar femeile
foloseau o pudră puternic aromatizată. Celebrele parfumuri franţuzeşti
apar ca o nevoie de a acoperi cu ceva aceste mirosuri, care erau emanate
din cauza igienei intime inexistente. Cu toate acestea, oamenii îşi
schimbau lenjeria de corp destul de des, deoarece se credea că acestea
adună toată mizeria corporală. Preoţii catolici îi îndemnau pe enoriaşi
să nu se spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la
botez. Nunţile la englezi aveau loc în general în luna iunie, pentru că
singura baie din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii
viitorii soţi încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat
de "miresmele" transpiraţiei şi ca să mascheze cât de cât mirosul
neplăcut, miresele purtau în braţe un buchet de flori, de unde obiceiul
buchetului purtat de mireasă!
Spania , Anglia
Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în toată viaţa ei s-a spălat de doar două ori, la naştere şi la nunta sa.
Maria Stuart primeşte următoarele critici de la mama ei: "Din totdeauna ai fost leneşă şi nu-ţi scoteai jegul de pe cap"
Fiica unui rege francez a murit plină de păduchi.
Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin
următoarea declaraţie, făcută cu mândrie: "Fie că e nevoie sau nu, eu o
dată la trei luni tot mă spăl! ".
Din cauza mizeriei în care trăia,
papa Clement al V-lea se
îmbolnăveşte de dizenterie, boală din cauza căreia va şi muri.
Exemplele de acest fel sunt extrem de multe şi se întind şi de-a lungul
secolelor următoare.
Henric IV
Regele care a pus interesele regatului mai presus de credinţa
personală când a dat Parisului o liturghie, era şi el un duşman al apei
şi săpunului. Chiar dacă de o eleganţă deosebită - îşi schimba cămăşile
în fiecare zi - acest rege cu pasiuni sexuale cel puţin dubioase nu s-a
spălat niciodată. Pasionat vânător, el călărea ore în şir, urmărind
prada prin pădurile Franţei, după care, spre a-şi masca damful de
transpiraţie, se stropea din belşug cu parfum. O amantă mai îndrăzneaţă,
Gabrielle d'Estrees, i-a spus cândva că miroase ca un starv, ceea ce
probabil era perfect adevărat, iar a doua sa soţie, Maria de Medicis, a
leşinat atunci când l-a întâlnit prima dată şi s-a spălat, efectiv, cu
parfum, pentru a putea rezista alături de rege, în noaptea nunţii.
Ludovic XIV
Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV, măreţul Rege Soare, nu era
atras de igienă. Se ştie clar că el nu a făcut în toată viaţa lui decât
două băi, şi acelea la insistenţele medicilor, care le considerau un
mijloc terapeutic. El prefera ca, în loc să se spele, să-i fie curăţată
pielea cu o piele îmbibată în alcool şi apoi să fie pomădat cu o
pulbere parfumată. Speriat de tot ce însemna medicină - e drept că la
acea vreme chirurgia era încă la stadiul de "măcelarie" - Ludovic a
refuzat o intervenţie la un picior cangrenat, intervenţie care i-ar fi
putut salva viaţa, şi a murit.
Frederic cel Mare
Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de mâna a doua într-o
forţă militară de prim rang. Dar Frederic nu iubea doar glasul
tunurilor, "muzica" plăcută urechilor sale ci şi arta. El a fost un mare
patron al artiştilor, coresponda cu iluminiştii francezi, se voia
despot şi cânta, cu plăcere, la flaut. A construit, la Sanssouci, un
palat cum puţine sunt în Europa dar pe de alta parte era extreme de
deficitar la capitolul curăţenie. De pildă, în splendidele săli ale
palatului său umblau nestingheriţi uriaşi ogari de vânătoare, care-şi
făceau nevoile pe unde nimereau iar regele făcea crize de isterie dacă
îndrăznea cineva să cureţe după ei. Spre sfârşitul vieţii, probabil
având mintea afectată de o maladie psihică, Frederic a devenit tot mai
reclusiv. Nu-şi schimba hainele cu lunile, nu se spăla şi când a murit,
în 1786, cămaşa lui era atât de murdară şi de ruptă încât valetul a
trebuit să-i ofere una dintre cămăşile sale, pentru a fi îngropat.
Charles Howard, duce de Norfolk
Mare om politic britanic, ferm inamic al lui George III şi lider al
opoziţiei faţă de acesta, în Regatul Unit, Charles Howard, duce de
Norfolk ar fi fost un personaj admirabil dacă ar fi acceptat, de bună
voie, să se îmbăieze. Nu a făcut-o însă niciodată şi nu-i de mirare că a
rămas în istorie drept "Dirty Duke". Valetul său obişnuia să-l îmbete
zdravăn şi doar aşa reuşea să-l bage în baie şi să-l săpunească, într-o
epocă în care nasurile domnişoarelor de la curtea regală deja nu mai
suportau mirosul de sudoare...
Harald I al Norvegiei...
La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său conducerea câtorva
stătuleţe nordice, slabe şi risipite. El a făcut atunci jurământ că
nu-şi va mai tunde părul până ce nu va unifica întreaga Norvegie sub
sceptrul sau. A reuşit acest lucru, dar abia peste zece ani, timp în
care păduchii şi-au format adevărate comunităţi în pletele sale, de unde
i-a rămas şi supranumele de Harald cel Păduchios.
Ludwig van Beethoven
Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l regăsiţi pe
lista "nespălaţilor celebri" şi pe cel mai mare compozitor din toate
timpurile. Dar acesta e adevărul: Beethoven nutrea o aversiune teribilă
faţă de baie, aversiune dată de durerile pe care apa i le provoca, din
cauza intoxicării cronice cu plumb. Bolnav, ursuz, neînţeles - nu doar
la figurat ci şi la propriu, fiindcă avea un defect de vorbire care-i
făcea pe ceilalţi să nu înţeleagă adesea sensul cuvintelor sale,
Beethoven s-a retras în sine şi a devenit un mizantrop dar şi un
adversar al curăţeniei. Puţinii prieteni pe care-i mai avea erau nevoiţi
să-i fure, efectiv, hainele în timp ce dormea şi să i le dea la spălat.
Karl Marx
Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele mai întunecate
perioade din istoria omenirii nu suporta apa deoarece îi provoca dureri
atroce: gânditorul german suferea de o dermatoză extrem de gravă,
manifestată prin apariţia de furuncule dureroase. El considera că
igiena personală constituie un exces burghez, în schimb n-avea habar că
durerile erau accentuate de fumatul excesiv şi de abuzul cronic de
alcool. Marx se mândrea că paginile manuscrisului original de la Das
Kapital erau pătate de propriul lui sânge, pretinzând că, prin durerile
sale, simţea pe deplin suferinţele proletariatului.
Mao Zedong
Programele social-politice ale lui Mao au dus la uciderea a milioane
de chinezi dar au ajutat la transformarea ţării sale dintr-un stat
înapoiat, aproape feudal, într-una dintre cele mai mari puteri ale
planetei. Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe care liderul chinez o
afişa în public nu era de complezenţă. Toată viaţa el a trăit foarte
cumpătat, fără excese şi privea cu reticenţă confortul. Inclusiv baia
sau spălatul pe dinţi îi provocau repulsie. De altfel, nu s-a spălat
niciodată pe dinţi, ci prefera să mestece frunze de ceai, în vreme ce
concubinele sale îi frecau trupul cu prosoape umede. Când un medic a
avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de dinţi, Mao l-a privit cu
dispreţ, argumentând că n-a văzut până atunci ca un tigru să-şi spele
colţii.
Che Guevara
Revoluţionarul cel mai celebru al epocii moderne, care l-a ajutat pe
Fidel Castro să ajungă la putere, iubea rugby-ul, vinul, friptura
argentiniană de vită, îi plăcea să fumeze trabuc şi să poarte ceas
Rolex, dar ura să facă baie. În copilărie, i se spunea "Chanco"
(Purceluşul) din cauza acestei aversiuni şi se mândrea să poarte acelaşi
tricou timp de o săptămână. Când a fost capturat în Bolivia, nu se mai
spălase de luni de zile şi avea, în loc de pantofi, cinci perechi de
ciorapi groaznic de murdari.
Sursa: Lupul Dacic
